În sufletul fiecărui om există compasiune faţă de semenii aflaţi la nevoie, precum şi dorinţa de a o exprima în diverse moduri. Activitatea organizaţiei noastre se bazează tocmai pe această trăsătură de caracter înnăscută al firii umane.
În cadrul organizaţiei funcţionează astfel cantină socială, cămine de bătrâni, centru de incluziune socială, dispensare medicale, stomatologie, centre de îngrijire la domiciliu, birou de consultanţă şi ajutor pentru persoane defavorizate, internat şcolar.
În toate acestea, un însemnat aport au avut şi au în continuare, sponsorii noştri permanenţi sau ocazionali din ţară şi din străinătate, din care deopotrivă fac parte organizaţii caritative, fundaţii şi persoane fizice. Ei încearcă să uşureze munca noastră nu doar prin ajutoare materiale, dar şi prin schimburi de experienţă, consiliere – şi nu în ultimul rând, şi prin donaţii sistematice pentru cei aflaţi la nevoie.
Cu toate că organizaţia Caritas se străduieşte să devină tot mai independentă de sponsori, ea rămâne pentru totdeauna deschisă colaborării cu parteneri noi, şi păstrării relaţiilor fructuoase cu sponsorii existenţi.
Pe lângă centrul din Oradea, avem subunităţi active la Marghita, Tăşnad, Salonta, Săcueni şi Oşorhei.