Activitatea caritativă a început-o la Oşorhei, unde după revoluţie, a sprijinit enoriaşii şi nevoiaşii din localitate. Ulterior, din 1999, când preotul din Oşorhei, părintele Jozsef Rajna a fost numit director la Caritas Catolica, l-a urmat acolo, ca sponsor şi şi-a extins activitatea caritativă asupra celor în suferinţă şi nevoie, din întreaga dieceză. A încercat să ajute din răsputeri, înfruntând problemele, trimiţând transporturi şi medicamente din Olanda.
Ea personal a ales şi a cataloghizat medicamentele, cu o precizie minuţioasă, uşurând munca celor de la Caritas. Pentru Centrul de Îngrijire la Domiciliu, a oferit pansamente, materiale auxiliare dar şi priceperea şi experienţa ei profesională. A vizitat cu regularitate bolnavii aflaţi sub tratament la domiciliu, având câte-un cuvânt de încurajare pentru fiecare. Nu vom uita niciodată zâmbetul ei plăcut care a luminat ziua celor aflaţi în suferinţă, nici dragostea ei neţărmurită cu care păşea la patul bolnavilor, pupându-i şi mângâindu-i, de parcă ar fi fost rudele sale. Deseori, pe lângă ajutorul organizat acordat Asociaţiei Caritas Catolica, făcea cadouri personale pentru îngrijiți.
O vom pomeni în rugăciunile noastre, şi îi păstrăm amintirea dragă cu inimile pline de recunoştinţă. Fie-i memoria binecuvântată! Odihneşte-te în pace, Trijntje!