Astăzi a fost o aniversare extraordinară, deoarece acum 26 de ani, chiar pe 30 martie a fost, ziua în care diaconul austriac Mag. Peter Zidar ne-a vizitat pentru prima dată și de atunci el a sprijinit în mod constant și persistent beneficiarii Asociaței Caritas Catolica de mai mult de un sfert de secol.
Ca diacon la parohia Maria Ansbach din Dieceza de Sf. Pölten din Austria, el organizează, colectează și predică pentru a ne sprijini continuu, cu hrană, echipamente în cămine pentru vârstnici, precum și prin recrutarea de voluntari și construirea de relații în serviciul Caritasului catolic.
El ne vizitează de mai multe ori pe an și personal aduce donațiile sale, și inspectează rezultatele muncii efectuate. Chiar și în circumstanțele actuale, el își asumă testările regulare COVID și greutățile trecerii a mai multor frontiere, în scopul de a ne ajuta.
Mulțumim acestui suflet prețios pentru că a fost și este în continuare alături de noi în misiunea noastră de a-i ajuta pe cei nevoiași.