Așa s-a întâmplat că între 18 și 25 aprilie, în loc de sejururi de vis în Spania sau Portugalia, 13 elevi ai gimnaziului Melanchthon de Blesewic din Olanda au făcut voluntariat în Oradea și împrejurimi sub conducerea profesorilor Karin Vermeulen, Jan de Jong și dl. Bernard Hoving, citat anterior, ghidați de echipa locală Caritas. Activitatea a fost o continuare a unui program lansat anul trecut, în care studenții fac voluntariat în localități aparținând Diecezei Oradea pentru a ajuta familiile, persoanele și instituțiile sprijinite de Asociația Caritas Catolica Oradea. Fondul financiar pentru călătorii și activități a fost colectat de elevi înșiși pe parcursul unui an școlar, la diverse târguri de caritate și evenimente școlare.
Programul propriu-zis din Oradea a început vineri, 19 aprilie, când elevii olandezi au pregătit cu mâinile lor o sută de sandvișuri. Acestea au fost distribuite în cursul serii beneficiarilor azilului de noapte pentru persoanele fără adăpost din Oradea, care i-au condus cu amabilitate pe vizitatori în jurul complexului. Le-au arătat camerele de dormit, dușurile, camera asistentului medical și le-au oferit o privire asupra vieții lor de zi cu zi. Prin conversații personale, directe elevii olandezi au cunoscut poveștile de viață a unor beneficiari, și situații greu de închipuit pentru străini. Întâlnirea s-a încheiat cu o rugăciune comună condusă de predicatorul auto-numit al comunității azilului de noapte. La sfârșitul serii, echipa de voluntari a privit luminile orașului din vârful dealului Ciuperca.
"Vizita la azilul pentru persoanele fără adăpost rămâne o amintire specială pentru mine. A fost frumos să pot ajuta acești oameni foarte săraci și fără bani cu un gest mic. Această experiență și-a lăsat amprenta asupra sufletului meu, în sensul bun al cuvântului. Am promis să ne întoarcem aici cu prietenii mei după ce vom absolvi" – a spus Luke, unul dintre elevii participanți.
Ei au petrecut sâmbăta cu tinerii de la Casa Domnul Isus Copil din Săcueni. Voluntarii olandezi ai Asociației Caritas au jucat fotbal, frisbee și badminton în echipe mixte cu orfanii, dar a existat timp și pentru alte tipuri de activități de voluntariat, cum ar fi aranjarea meselor și curățarea legumelor în bucătăria casei de copii. Atmosfera era fantastică, cu multe râsete și muzică pusă pe boxe. După ce tinerii au terminat activitățile sportive, toți au stat la masă și au luat prânzul împreună cu orfanii. Înainte de despărţire, echipa a promis că îi va vizita din nou anul viitor pe micii și marii locuitori ai casei din Săcueni și au donat, de asemenea, două fierbătoare de apă și aparate de făcut sandvișuri instituției operate de Fundația Sf. Francisc din Deva.
Pentru a vedea nu numai cazurile sociale, ci și frumusețile țării, Caritas i-a dus pe voluntari într-o excursie la Vadu Crișului duminică, 21 aprilie. Tinerii olandezi au fost fascinați de frumusețea lanțurilor muntoase din Pădurea Craiului, deoarece propria lor țară constă în mare parte din câmpii plate, astfel încât drumeția montană și vizitarea peșterii au reprezentat o mare aventură pentru ei. Reîncărcați de priveliștea cascadei și de aerul montan proaspăt, echipa și-a putut continua călătoria umanitară în săptămâna următoare.
A doua zi, olandezii au distribuit pachete cu alimente durabile în zonele sărace ale satului Sălacea. Tinerii au fost încântați să fie invitați în unele dintre case și astfel să dobândească o perspectivă asupra vieții oamenilor care locuiesc acolo, în special a familiilor cu mulți copii și a persoanelor în vârstă care trăiesc singure. Înainte de acțiune, echipa străină a avut ocazia să participe și la o întâlnire cu primarul comunei, dl. Béla Horváth.
Activitatea de luni a continuat la Tășnad (jud. Satu Mare), unde olandezii au participat la o serie de activități cu copiii programuli educațional de după-amiază Caritas. Tinerii au luat mai întâi un prânz împreună, în timpul căruia s-a dovedit că barierele lingvistice nu constituie un obstacol în calea înţelegerii şi legăturii dintre ei. După masă, a putut urma programul mult așteptat: distracție cu jocuri de societate, pictură pe față, tatuaje lavabile și alte activități ludice, de care tinerii olandezi s-au bucurat la fel de mult ca și copiii beneficiari. La sfârșitul programului, străinii au declarat că vor sprijini achiziționarea de mobilier nou pentru programul afterschool.
La sfârșitul zilei de luni, echipa a vizitat, de asemenea, o doamnă în vârstă din Marghita, beneficiara programului de îngrijire la domiciliu Caritas, a cărei operație de cataractă a fost sponsorizată de olandezi, și datorită ajutorului lor și-a recăpătat vederea la vârsta de 84 de ani, după zece ani de orbire.
Marți, 23 aprilie, elevii școlii Melanchthon de Blesewic s-au oferit voluntari pe tot parcursul dimineții în grădina Căminului de Bătrâni Sf. Elisabeta din Oradea. Tinerii olandezi, sub conducerea uneia dintre rezidente, d-na Éva Matyi, au efectuat cele mai urgente lucrări de grădină – tăierea copacilor și arbuștilor, plivitul și eliminarea tufei de spini de la baza gardului de lângă terenurile de sport.
Între timp, cealaltă jumătate a echipei i-a dus pe rezidenții căminului de bătrâni la o plimbare în parcul din apropiere. Înainte de program, tinerii, conduși de Andrea Nagy, șefa instituției și Erzsébet Szilágyi, asistent social, au putut învăța trucurile manipulării profesionale a scaunului rulant și au putut încerca pe propria piele cum este să fii nevoit să te bazezi pe alții, în timp ce stai într-un scaun cu rotile. După instruire, echipați cu noile lor cunoștințe, elevii au escortat bătrânii în parc cu mare entuziasm: unii au împins scaunele cu rotile, alții au luat de braț câte un rezident. Așa a pornit la drum parada veselă, până într-un colț mai liniștit al parcului Olosig, unde, sub conducerea fizioterapeutei Judit Orbán, rezidenții căminului și tinerii voluntari au efectuat gimnastica obișnuită de dimineață, care a fost, de asemenea, favorizată de vremea bună.
"M-am simțit minunat să-i ajut pe bătrâni și bolnavi. Am decis să încerc să vin din nou anul viitor, ca parte a săptămânii de excursii cu clasa. Acest program a fost o experiență de neuitat pentru mine" – a spus Lara, în vârstă de 16 ani.
Programul lor comun cu Căminul Sf. Elizabeta s-a încheiat marți cu un grătar la un picnic în comun. Tinerii olandezi s-au bucurat foarte mult de faptul că au putut pregăti prânzul echipei cu propriile mâini și au avut ocazia să guste micii autentici românești, care le-au plăcut mult. Ziua a fost luminată și de un moment special – unul dintre studenții voluntari a fost întâmpinat cu cântece și un tort somptuos cu ocazia zilei sale de naștere, cu sprijinul cofetăriei Mocca din Oradea. Mai târziu, tot ca un cadou de ziua de naștere, echipa olandeză, care a inclus mai mulți fotbaliști tineri, a putut vizita stadionul FC Bihor.
O vizită la familiile incluse în programul de ajutor periodic al Asociației Caritas Catolica a culminat marți după-amiază. Tinerii olandezi au oferit cadou nu numai dulciuri și echipamente sportive copiilor din femiliile defavorizate, ci și apropierea lor umană - în măsura în care vremea capricioasă a permis, au ieșit să joace fotbal și badminton pe pajiști sau au făcut pictură pe față și activități în interior cu copiii vizitați în Episcopia Bihor și Telechiu.
Ziua de închidere a săptămânii voluntariatului a fost miercuri, 24 aprilie. Dimineața, tinerii au vizitat bolnavii și bătrânii îngrijiți în cadrul programului Caritas de îngrijire la domiciliu din Oradea. Le-au cântat și le-au oferit daruri modeste, dar, mai mult decât orice, și-au făcut timp să vorbească cu ei și să-i asculte. Prezența lor tinerească a adus lumină în casele pacienților.
"Cel mai memorabil program pentru mine a fost vizitarea pacienților îngrijiți la domiciliu. Am fost deosebit de emoționat de întâlnirea cu o bătrânică paralizată pe o parte din cauza unui accident vascular cerebral care primea zilnic tratamente kinetoterapeutice din partea personalului Caritas. I-am cântat un cântec olandez și ochii i s-au umplut de lacrimi de emoție. S-a uitat la mine de mai multe ori în timp ce cântam. Nu voi uita niciodată acea privire. Era atât de recunoscătoare și fericită în acel moment, dar în același timp am văzut multă singurătate în ochii doamnei. M-a făcut să vreau să nu iau niciodată viețile noastre confortabile de la sine înțelese și să fiu recunoscător pentru ceea ce avem, în loc să fiu nemulțumit pentru că alții se află într-o situație mult mai dificilă și noi trăim de fapt în lux în Olanda" – a spus Nathan, în vârstă de 16 ani.
În timpul după-amiezii, elevii olandezi curățau și tăiau legume pentru Cantina Socială Caritas, iar apoi câțiva tineri ajutau la distribuirea meselor calde beneficiarilor, în timp ce unul dintre pedagogii însoțitori, profesorul de muzică Bernard Hovig, a salutat o doamnă în vârstă care își sărbătorea ziua numelui, cu un concert improvizat la Casa Sf. Elisabeta. După luarea mesei de prânz împreună, elevii au înmânat reprezentanților asociației Caritas Catolica un cec simbolic, indicând angajamentul lor de a sprijini cantina socială prin achiziționarea unui nou cuptor electric, iar personalul a primit o cutie de bomboane de ciocolată în semn de recunoștință pentru că a gătit pentru ei pe tot parcursul săptămânii.
La sfârșitul zilei, membrii grupului olandez au primit un certificat de apreciere din partea conducerii Caritas. "Atitudinea profesorilor în predarea sensibilității sociale elevilor lor este lăudabilă și mai este lăudabil faptul că tinerii își dedică timpul pentru a-i ajuta pe alții în loc să aibă alte distracții. Comportamentul lor este exemplar și pentru tineretul local" – a subliniat în discursul său József Rajna, director general.
"A fost o călătorie frumoasă și plină de experiențe. Programul meu preferat a fost vizitarea orfanilor și a copiilor de la programul afterschool. Aceste două activități au demonstrat că barierele lingvistice nu reprezintă un obstacol. Noi nu vorbeam limba română, iar copiii pe care i-am vizitat nu vorbeau engleză, dar ne-am jucat cu ei toată după-amiaza, fără griji. Ne-am înțeles și fără cuvinte. Dacă a fost necesar, am explicat ce vrem prin gesturi sau Tamás, coordonatorul nostru de voluntari, a tradus. Totuși, cea mai emoționantă experiență pentru mine a fost să o vizitez pe tanti Ilona, doamna care fusese oarbă înainte și și-a recăpătat vederea datorită colectei noastre școlare. Am fost atât de mişcat, să-i văd fericirea și privirea recunoscătoare. De asemenea, am fost impresionat de vizitarea pacienților îngrijiți la domiciliu. Ne-a rupt sufletul, când ne-am confruntat cu situații pe care nu ni le-am fi putut imagina înainte. Mărturisesc că am plâns în secret în autobuz în timp ce călătoream de la un pacient la altul. Sunt foarte fericit că am făcut parte din acest program și că am cunoscut această parte a lumii. Sper să mă întorc în curând să fac voluntariat cu prietenii mei pentru încă câteva săptămâni", a spus Yannick, 16 ani, unul dintre voluntarii olandezi.
"În general, sunt foarte fericit că am putut să însemn ceva în viața oamenilor pe care i-am vizitat. Nu voi uita niciodată momentele pe care le-am petrecut împreună și sper că își vor aminti de mine mult timp", a adăugat colegul său Nathan.
În cadrul programului "Blesewic – Roemenie", un alt grup olandez este așteptat să sosească la Oradea în primăvara anului viitor, dar tinerii nu vor sta degeaba până atunci. Conduși de profesorii lor, aceștia vor organiza campanii de strângere de fonduri pe tot parcursul anului pentru a obține resurse financiare pentru program.