Doamna doctor a subliniat că acceptarea din partea aparținătorilor este primul pas. Persoana care trăiește cu demență s-a schimbat – și doar dacă înțelegem acest lucru putem colabora cu ea. Este important de știut și că agresiunea nu este cel mai important simptom al demenței; dimpotrivă, apare mai rar comparativ cu media populației.
Ea a evidențiat că în spatele comportamentului agresiv se ascund adesea cauze: durere, simptome fizice, anxietate sau chiar propriile emoții și lipsa de răbdare ale îngrijitorului, pe care pacientul le reflectă. De aceea, sunt esențiale auto-reflecția și menținerea calmului din partea îngrijitorului.
Fiecare caz este diferit – nu există două persoane cu demență la fel – așadar trebuie să căutăm cu sensibilitate și răbdare ce funcționează pentru fiecare. S-a prezentat și un exemplu frumos: o îngrijitoare dintr-un cămin de bătrâni îmbrățișa rezidenții și le dorea noapte bună în fiecare seară. Chiar și pacienții agitați sau agresivi se linișteau lângă ea – acest lucru arată cât de mult contează prezența umană și gesturile pline de afecțiune.
Doamna doctor a atras atenția și asupra faptului că persoanele cu demență suferă adesea de mai multe boli concomitent, așa că efectele tratamentelor psihiatrice trebuie analizate în ansamblu. Este important să existe un medic de familie sau un specialist de încredere care să sprijine familia ca partener, și ca persoana afectată să colaboreze în procesul de tratament.
În final, dar nu în ultimul rând: și îngrijitorul este important. Trebuie să căutăm ce ne ajută să depășim dificultățile, ce ne oferă sprijin, ce ne reîncarcă – pentru că doar dacă avem grijă și de noi înșine putem ajuta cu adevărat pe alții.
Suntem recunoscători că am putut reflecta din nou împreună, am avut ocazia să punem întrebări și să învățăm unii de la alții – fără tabuuri, cu omenie.
